Alexandru-Mihai Țilimpea - Asociația Platforma România 100

Împreună pentru CoronaBusters

150 RON Donatii stranse
3% Complete
5,000 RON Target
1 Donatii

 

Mereu încercăm să fim aproape unii de ceilalți, dar momentan, tot ce putem face este să stăm acasă, în sigurață atât pentru noi, cât și pentru cadrele medicale, care se lupta de zor împotriva noii epidemii. Hai să îi susținem cât putem, fiecare dintre voi poate contribui, indiferent cât de puțin, la îmbunătățirea cel puțin unei ambulanțe.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociația Platforma România 100

Platforma România 100 este o asociație de cetățeni organizați într-o mișcare deschisă și activă, conectată la societate, cu scopul de a promova participarea în viața publică, prin proiecte dezvoltate pentru promovarea și implementarea celor 10 principii incluse in Manifestul România 100

CoronaBusters

Vrem să dotăm minimum 30 de ambulanțe din București și Ilfov cu sisteme pentru decontaminare, eficiente împotriva COVID-19. Vrem să reducem riscul de contaminare pentru persoanele vulnerabile, aflate în stare critică, care sunt nevoite să fie transportate de ambulanțe. Vrem să protejăm personalul medical, care se află în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

 

UPDATE = Campania noastră se apropie de final. Am reușit să strângem aproximativ 22.000 de lei. După mai multe căutări am găsit un furnizor și este unul local, BIOCOM o companie din Iași înființată în 1991. 

Am comandat toate cele 30 de lămpi UV-C pe care le vom dona ambulanțelor din București și Ilfov. Mulțumim foarte mult celor 175 de donatori și celor 9 galantomi care s-au alăturat campaniei noastre. 

Împreună suntem fapte!

30 Day Fundraising Challenge ~ 2020

Alătură-te provocării noastre și susține dotarea ambulanțelor din București și Ilfov. Asociația Platforma România 100 se alătură luptei împotriva COVID-19 și își propune să doteze min

1 Donatii

Anonymous

150 RON
29 Apr 2020